Chief Cooker LoKo » Lectii de bucatarie

SOS BEARNEZ – Lectii de Bucatarie

Chief Cooker LoKo — Sat, 20 Jun 2009 08:38:19 +0000

Sosul bearnez este unul din cele mai indragite sosuri din Franta. A trecut cu bine testul timpului, chiar si in aceste vremuri dominate de sosurile moderne. Este de obicei servit in forma sa cea mai simpla, ca acompaniament pentru peste si carne fripta pe gratar. Se face exact ca sosul olandez, dar are in plus tarhon si salote infuzate in otet.

Reteta pentru 600 ml

2 linguri otet de vin alb
2 linguri apa
1 lingurita piper alb, macinat grosier
3 linguri tarhon tocat grosier
2 salote tocate
4 galbenusuri de ou
250 g unt nesarat, clarificat
zeama de la o jumatate de lamaie
1 praf de piper cayenne
1 lingura hasmatuchi tocat

Se pun otetul, apa si piperul alb intr-o tigaie cu fund gros si se aduc la temperatura de fierbere. Se face focul mai mic si se fierbe 1 minut, sau pana s-a redus cu o treime. Se adauga 2 linguri de tarhon tocat si salotele si se amesteca bine.
Se ia tigaia de pe foc si se lasa sa se raceasca, apoi se strecoara lichidul intr-un castron rezistent la temperatura. Se adauga galbenusurile si se amesteca bine.
Se pune castronul deasupra unui vas cu apa care fierbe; baza castronului trebuie sa fie deasupra nivelului apei. Se amesteca bine 5-6 minute, sau pana cand sosul se ingroasa si devine cremos si omogen.
Se pune castronul pe un prosop de bucatarie umed. Incet si treptat, se adauga untul clarificat, turnandu-se in fir subtire si amestecandu-se pana cand sosul este lucios si gros.
Se adauga zeama de lamaie, apoi se asezoneaza cu sare, piper alb si piper de cayenne. Se amesteca 1 lingura de tarhon tocat si 1 lingura de hasmatuchi. Se serveste imediat.

Sosuri pe baza de sos bearnez

Sos balsamic – Se inlocuieste jumatate din otetul de vin alb cu otet balsamic, apoi se adauga 1 lingurita de otet balsamic la sosul complet preparat, in locul zemei de lamaie. Este ideal cu peste sau carne, fripte sau la cuptor.

Sos Choron – Se adauga 2 linguri de sos de rosii, bine redus, la reteta de baza. Sosul de rosii trebuie sa fie gros si bine redus, altfel va subtia prea mult sosul bearnez de baza. Se poate folosi si passata, bine redusa. Choron se potriveste cu fripturi de miel, pui sau vita.

Sa nu uitam de ce este sanatos…Chief Cooker LoKo

Chief Cooker LoKo — Mon, 11 May 2009 22:36:58 +0000

Am placerea sa va reamintesc valentele curative si nutritive ale catorva legume si fructe. De multe ori ni se intampla sa uitam, sa nu includem in alimentatie legume si fructe atat de benefice pentru sanatatea noastra. Spre aducere aminte…

1. Pentru prevenirea atacurilor cerebrale, beti ceai verde. Consumat in doze regulate, ceaiul pevine depozitarea grasimilor pe peretii arteriali. De fapt, va taie pofta de mancare si pastreaza greutatea in limite normale. Ceaiul verde este ideal pentru sistemul imunitar.

2 Impotriva durerilor de cap, consumati mult peste. La fel actioneaza si ghimbirul, care reduce inflamatiile si durerea.

3. Febra mare? Consumati mult iaurt in timpul iernii; previne si crizele alergice la polen. Consumati miere “locala” zilnic.

4 .Impotriva astmului, consumati ceapa! Va ajuta prin faptul ca usureaza circulatia pe tuburile bronhice. Se practica aplicarea de pachetele cu ceapa pe piept,usurand respiratia. Cu mirosul va descurcati…la nevoie.

5.Impotriva artritei, consumati peste! Somonul, tonul, macroul si sardinele previn artrita. Pestele contine uleiuri omega, bune si pentru sistemul imunitar.

6.Contra problemelor cu stomacul, consumati banane si ghimbir, va vor calma stomacul si va vor vindeca greata de dimineata.

7.Contra problemelor cu oasele, consumati ananas! Fracturile osoase si osteoporoza pot fi prevenite cu ajutorul manganului din ananas.

8. Impotriva problemelor cu memoria, consumati scoici! Va ajuta sa va imbunatatiti functiile mentale prin aportul foarte important de zinc.

9. Sunteti racit/a ? Consumati usturoi! Va ia senzatia de cap tulbure si nu uitati ca scade si colesterolul.

10.Daca tusiti, folositi piper rosu. O substanta similara se gaseste in siropul de tuse. Aveti grija la cantitati, va poate afecta stomacul.

11.Contra cancerului la plamani si nu numai, consumati legume verzi si portocalii. Contin un antidot ideal, numit beta-caroten, precursorul vitaminei A.

12.Impotriva ulcerului, consumati varza. Contine substante care ajuta la calmarea ulcerului gastric si duodenal, la vindecarea ranilor.

13.Diaree? Consumati mere. Curatati marul de coaja, lasati-l sa-si schimbe culoarea putin si manancati-l. Si bananele vindeca aceasta afectiune.

14.Artere infundate? Consumati avocado! Grasimile mono si poli-nesaturate pe care le contine scad colesterolul.

15.Tensiune arteriala mare? Consumati telina si ulei de masline. Contin substante care scad presiunea sangelui.

16.Glicemie mare? Consumati broccoli si alune! Contin crom si ajuta la reglarea insulinei si a glicemiei.

17.Kiwi – mici si puternice, prin sursa sigura de potasiu, magneziu, fibre si vitamina E. Cantitatea de vitamina C este de doua ori mai mare decat cea a unei portocale.

18. Marul – un mar pe zi tine medicul la distanta. Contine vitamina C in cantitati mici, dar antioxidantii si flavonoidele care intensifica activitatea vitaminei C, ajuta la scaderea riscului de cancer la colon, atacuri de cord si atacuri cerebrale.

19.Capsunile – protejeaza organismul de cancer, avand cel mai puternic factor de antioxidare. Radicalii liberi infunda vasele de sange. Fructul e benefic prin proprietatile antioxidante si ne mentine tineri.

20. Afinele sunt cele mai bune si versatile pentru sanatate, deoarece neutralizeaza toti radicalii liberi care ne invadeaza organismul.

21.Portocala – cel mai dulce medicament. 2-4 bucati pe zi ajuta organismul sa se fereasca de gripa, scad colesterolul, previn si dizolva pietrele la rinichi, micsoreaza riscul cancerului de colon.

22.Pepenele rosu – cel mai iubit suc natural racoritor care potoleste setea. Compus din 92% apa, contine o doza imensa de glutathione care ajuta la intarirea sistemului imunitar. Constituie o sursa cheie de lycopene, antioxidantul care lupta aprig impotriva cancerului. Alti nutrienti sunt vitamina C si potasiul, substante naturale care mentin pielea sanatoasa si o protejeaza de razele solare nocive.

23. Guava (in imagine) si Papaya – premiante la continutul de vitamina C, bogate in fibre care ajuta la prevenirea constipatiei, caroten bun pentru ochi, previn gazele la stomac si indigestia.

25. Rosiile – foarte bune pentru prevenirea problemelor de prostata la barbati.

Mancati sanatosi. Cu toata stima

Chief Cooker LoKo

Stiati ca… Sfaturi date de Chief Cooker LoKo

Chief Cooker LoKo — Sun, 12 Apr 2009 17:36:13 +0000

Varza murata prea tare se opreste din fermentatie cu 5-6 pastile de aspirina.
Daca dintr-o gaina care urmeaza sa fie preparata ca friptura se face mai intai supa, este necesar ca pasarea sa fie pusa la fiert cu apa fierbinte, pentru ca friptura sa iasa mai gustoasa.
Prajiturile din albus de ou vor creste foarte frumos daca la baterea albusului se adauga si o jumatate de plic de praf de copt.
Nu trebuie sa puneti conservant in conserve pentru ca le strica gustul. Puneti cateva pastile de aspirina pisata deasupra, este mai eficace, nu strica gustul si este folositoare sanatatii.

Frisca batuta cu zahar, intrebuintata la torturi si la prajituri, trebuie bine scursa inainte de a fi folosita, deoarece zerul pe care il lasa strica atat gustul, cat si forma prajiturii.

Mamaliga nu mai face cocoloase daca inainte de a pune malaiul la fiert il stropiti cu apa rece.
Nucile bune pot fi deosebite de cele seci sau stricate prin introducerea lor intr-un vas cu apa. Cele bune se lasa imediat la fund, cele stricate, mai incet, iar cele seci plutesc la suprafata apei. Nucile bune se pun apoi la uscat, la soare.

Daca mananci peste fugu care nu este curatat bine poti paraliza, apoi muri.
Acest peste a devenit treptat, in Japonia, cea mai luxoasa mancare, fiind considerat o delicatesa. Aici sunt raportate chiar o serie de decese in urma consumului de peste fugu. Pentru a prepara si servi acest peste, bucatarii trebuie sa faca niste cursuri si sa obtina diplome ce le atesta acest drept.
Maiestria in prepararea acestui peste consta in a lasa in fiecare bucatica servita si o cantitate mica de otrava care da o senzatie de amorteala si ameteala celui care il consuma.
In Tailanda se intampla ca unii vanzatori fara scrupule sa vanda carne de fugu mort pe post de carne de somon, omorand astfel peste 15 persoane in ultimii 3 ani.

CUM SE PREPARA SOSUL VELOUTE – Lectii de Bucatarie

Chief Cooker LoKo — Sun, 12 Apr 2009 17:27:40 +0000

Este un sos clasic pe baza de rantas, ca si sosul bechamel. Totusi, bucatarii de astazi prefera sa prepare o varianta de sos mai cremoasa, fara rantas, ingrosata prin reducere (evaporarea partiala a lichidului).

Lichidul necesar unui sos Velote este zeama de carne de pasare, vitel sau peste, la care se adauga vin si smantana.

Ingrediente pentru 500 ml

4 salote tocate marunt
cateva fire de cimbru (doar daca se prepara sosul cu zeama de carne de pasare)
15 g unt
300 ml vin alb sec
75 ml vermut
375 ml zeama de carne de pasare, vitel sau peste
375 ml smantana grasa

Preparare

Se inabusa incet salotele si cimbrul intr-o cratita acoperita cu capac, in unt topit, la foc mic. Cand ceapa s-a inmuiat, se adauga vinul si vermutul. Se mareste flacara si se da in clocot, amestecand.

Se micsoreaza flacara si se fierbe incet, fara capac, circa 25 de minute, sau pana cand lichidul s-a evaporat pierzand doua treimi si are o consistenta de sirop. In timpul fierberii se amesteca ocazional.

Se adauga zeama de carne, se amesteca si se da din nou in clocot. Se gateste 20 de minute, fara capac, la foc iute, pana ce lichidul se reduce la jumatate.

Se adauga smantana si se amesteca bine. Se da din nou in clocot, apoi se micsoreaza flacara si se continua fierberea, fara capac, pana cand sosul s-a redus la jumatate si s-a ingrosat.

Dupa aceasta reducere, sosul trebuie sa fie indeajuns de gros ca sa adere la fundul unei linguri de lemn. Daca este prea lichid, se continua reducerea inca 5 minute.

Inainte de a servi sosul, se strecoara printr-o sita fina. Daca sosul nu se foloseste imediat, se pastreaza la cald in bain-marie.

Cum se intensifica gustul

Daca sosului ii lipseste gustul, se adauga putina sampanie pentru un sos preparat cu zeama de peste si porto sau Madeira daca sosul este preparat cu zeama de pasare, respectiv vitel.
Daca sosul nu este indeajuns de picant, la final se adauga putin suc de lamaie.

Sosuri derivate din sosul veloute

Iata cateva variante de sos Veloute. Pentru a prepara sosul Veloute de la care pornesc variantele de mai jos, se foloseste zeama de carne de pui, peste sau vitel, in functie de mancarea alaturi de care este servit.

Sos Aurora

Se adauga 100 ml de sos proaspat de rosii sau pasta de rosii la un sos Veloute gata preparat. Se serveste cu carne fiarta de pui sau vitel.

Veloute cu capere

Se prepara sosul Veloute de baza folosind zeama in care s-a fiert carnea de miel sau de vanat. Se adauga 2 linguri de capere spalate si scurse si 4 linguri smantana grasa; se fierbe incet, la foc mic, 5 minute. Se serveste cu carne de miel sau vanat.

Veloute cu sampanie

Se adauga 60 ml de sampanie impreuna cu vinul si vermutul. Se serveste cu peste, in special sola si paltus (halibut).

Veloute cu pasta de curry

Cu 5 minute inainte de a termina prepararea sosului Veloute, se adauga 1/2 lingura pasta de curry. Gustul sosului final trebuie sa fie delicat si nu prea iute.

Veloute cu ciuperci

Se adauga 2 lingurite de mustar de Dijon la pasul 5. Nu se mai da in clocot, caci sosul se poate taia. Pentru un plus de gust si culoare, se adauga la sos 1 lingurita de verdeturi tocate, cum ar fi patrunjel sau tarhon, chiar la sfarsitul prepararii. Se serveste cu somon, scrumbie si heringi.

Veloute cu sofran si rosii

Se adauga 1/2 lingurita firisoare de sofran in zeama de carne si se fierbe incet, ca sa infuzeze, dupa care se prepara sosul Veloute in mod normal. Se adauga la asfarsit 2 rosii curatate de coaja si seminte si apoi tocate plus 1 lingura de frunze de busuioc tocate marunt. Acest sos merge foarte bine cu peste si fructe de mare.

Veloute cu tarhon

Se adauga 1 lingura de tarhon tocat marunt la sosul Veloute gata preparat. Aceasta varianta merge foarte bine cu peste fript pe gratar sau cu mancarurile cu carne alba.

Avocado – avocat al sanatatii

Chief Cooker LoKo — Mon, 09 Mar 2009 23:52:54 +0000

Avocado – avocat al sanatatii

Avocado este un fruct cu totul atipic: contine mai multe grasimi decat zaharuri, e mai curand cremos decat racoritor, astefl ca ajunge sa fie folosit nu atat drept legume, ci drept… substituit de carne.

Faima… fructoasa!
Numele de avocado vine din limba nahuatil. Aztecii denumeau fructul ahuacatl (testicul), probabil datorita formei. Ei il considerau un adevarat fruct al fertilitatii. In timpul cand se culegeu fructele de avocado, virginelle astece erau incuiate in casa, pentru a nu se intampla accidente… Faima de aphrodisiac a urmarit acest fruct si in Europa. La un moment dat in istorie, persoanele care tineau la imaginea lor casta evitau sa fie vazute cumparand avocado…

Untul padurii
100 g pulpa de avocado furnizeaza 220 de calorii – foarte mult pentru un fruct! Nu mai putin de 30 % din avocado este grasimi – insa mono-saturata, cu efecte positive asupra ratei colesterolului. Mai contine potasiu, important pentru sustinerea functiei cardiace si circulatorii, vitamine din grupul B si grupul antioxidantilor (A,C si E).

Pastrare
Fructele nu se aduc pe piata coapte, deci se cumpara verzi, se impacheteaza in ziare si se tin la temperature camerei timp de 3-4 zile. Devin bune de mancat atunci gand se pot apasa cu degetul. Daca apar pete de culoare inchisa, fructul e rascopt. Din samburile de avocado cultivat in ghiveci iese o planta decorative frumoasa, dar pericoloasa pentru animalelle de casa.

Chief Cooker LoKo — Sat, 07 Mar 2009 21:04:17 +0000

Termenul afrodisiac dateaza de cel putin 5 000 de ani. Dupa „Dictionarul Afrodisiacelor” al lui H.E. Wedeck, cuvantul provine din mitul grecesc al zeitei iubirii, Afrodita, cea nascuta din spuma marii. Afrodisiace sunt socotite ingredientele care stimuleaza excitatia sexuala. Ele pot fi impartite in doua mari categorii:

- psihofiziologice (vizual, tactil, olfactiv, auditiv)

- interne: provenind din mancare, bauturi, droguri, preparate medicale

Afrodisiacele nu sunt o inventie a lumii moderne, originea lor gasindu-se in Antichitate, in culturile egipteana, greaca si romana.

Afrodisiacele au fost folosite ca remediu pentru diferitele anxietati sexuale, incluzand teama de o performanta sexuala inadecvata, si pentru a creste fertilitatea. Procreerea era o problema religioasa si morala de mare importanta, iar afrodisiacele se foloseau pentru a creste potenta ambilor parteneri. Din cele mai vechi timpuri se facea o distinctie intre substantele care sporeau excitatia si cele care mareau fertilitatea. Una dintre marile probleme ale acelei societati era hrana. Subnutritia ducea la o scadere a libido-ului si micsora fertilitatea. Substantele care prin natura lor reprezentau „samanta”, cum ar fi bulbii, ouale, icrele, erau considerate ca avand puteri afrodisiace intrinsece. Unele dintre afrodisiacele listate de antici erau bananele, morcovii si sparanghelul, care, avand forma organului sexual masculin, erau consumate de cei care doreau sa-si sporesca dorinta sexuala. Alte asa-zise afrodisiace erau anumite parti ale corpului animalelor, consumate in speranta imbunatirii excitatiei si a performantei sexuale.
Este important de stiut ca aceste ingrediente socotite afrodisiace erau indentificate, documentate de intelepti, ca Plinius si Dioscoride, in primul secol dupa Hristos si, mai tarziu, de Paul din Egina, in secolul VII.

Afrodisiacele si cele 6 simturi

Afrodisiacele pot influenta unul dintre aceste simturi, sau combinatii de mai multe. Vazul, auzul, mirosul, tactilul, gustul si, in cele din urma, dar nu ultimul, mintea, sunt receptorii stimulului sexual. Dovezile stiintifice asupra actiunii afrodisiace a unor ingrediente alimentare sunt relativ noi, reflectand faptul ca aceasta abordare a artei culinare preocupa oamenii de stiinta doar de putin timp. Totusi, condimentele listate mai sus, ca si alte ierburi aromate, sunt oficial recunoscute ca stimuland activitatea sexuala. Tratamentele naturale, adaugate la un stil de viata sanatos, fara excese, cu o alimentatie echilibrata, poate mari dorinta sexuala si potenta.

Bucataria afrodisiaca

Poate fi mancarea un afrodisiac? Dupa reputata Enciclopedia Britanica, raspunsul este pozitiv.
„Combinatia dintre diferitele reactii ale simturilor, satisfactia vizuala la vederea unei mancaruri apetisante, stimularea olfactiva datorata aromelor sale si bonusul tactil oferit de textura mancarii duce la o stare de euforie ce conduce la exprimare sexuala.”
Oamenii au cautat intotdeauna sa descopere influenta mancarii asupra activitatii sexuale si de aceea au studiat, onorat, adorat si incercat in toate formele ingredientele socotite afrodisiace.
O mancare atractiva, anumite ingrediente cu puteri afrodisiace, o bautura de calitate, un decor relaxant, putina imaginatie si creativitate, iar rezultatul va fi garantat.

Exista totusi printre condimente, si nu numai, unele al caror continut in vitamine si substante active le justifica proprietatea de afrodisiac. Multe dintre acestea sunt condimente care stimuleaza circulatia sangvina si reduc oboseala.
Agava: sucul fermentat, sau vinul de agave, numit pulque, induce o stare de euforie care mareste dorinta sexuala.
Anasonul: contine uleiuri aromatice cu proprietati stimulative si digestive. Se foloseste in ceaiuri si mancaruri.
Ardeii iuti: sunt un ingredient foarte important in nedicina vechilor locuitori ai Americii de Sud. Ardeii iuti incalzesc trupul, trateaza nevralgiile si problemele digestive si sunt un bun afrodisiac consumati in cantitati mari, mai ales in vombinatie cu cacao.
Asafoetida: este un stimulent mediu. Medicina tibetana o recomanda ca afrodisiac in doze de 300 – 100 mg; mai este folosita la tratarea crampelor si a isteriei.
Avocado: este considerat un bun revigorant. Miezul si semintele contin multe vitamine si uleiuri esentiale.
Ayahuasca: bautura preparata din coaja sa creste potenta si este folosita in ritualirile mirice legate de sex ale triburilor din jungla amazoniana.
Betelul: este un stimulent foarte puternic. Frunzele si semintele se consuma pentru continutul de alcaloizi cu efect stimulativ asupra intregului organism. Este un afrodisiac traditional al medicinei Ayurveda si in traditia brahmanilor.
Busuiocul: varietatea de busuioc sfant (Ocimum sanctum) este adorata de hindusi; consumul unei frunzulite in fiecare zi mentine sanatatea si fertilitatea, imbogateste viata sexuala si apara de demoni. Trecand peste partea cu demonii, se pare ca intr-adevar planta are proprietati afrodisiace datorita continutului de vitamine, taninuri si uleiuri esentiale.
Cacao: este un stimulent mediu, consumata ca bautura (infuzie din boabe macinate) sau sub forma de bari de ciocolata (contine teobromina, cafeina si feniletilamina).
Cafeaua arabica: amestecata cu miere si cardamom are o extraordinara reputatie in Africa de est si Arabia.
Cardamomul: este un stimulent, mai ales adaugat in cafea; uleiul extras din boabele de cardamom are ca efect stimularea sexuala.
Cimbrul: are efect tonic asupra nervilor si induce excitatie.
Coca: frunzele de coca mestecate cu lamaie verde, fumate sau prizate, au un efect stimulent puternic asupra sistemului nervos central.
Coriandrul: semintele uscate au un efect euforic, in special pentru femei. Se pot consuma inmuiate in vin. Se recomanda totusi sa se evite abuzul, caci cantitati mari de coriandru au efect contrar, depresiv.
Cuisoarele: sunt unul dintre cele mai puternice afrodisiace naturale. Au o buna actiune impotriva oboselii fizice si mentale si imbunatatesc memoria.
Floarea-soarelui: petalele sale, transformate inc eai, sunt un stimulent. Contin vitamina E care are efect de stimulent sexual. Romanii consumau petalele cu sare, piper si ulei, combinatie reputata a avea un bun efect asupra activitatii sexuale. Uleiul sau si petalele sunt, de asemenea, un remediu pentru reumatism si bolile intestinale.
Galangalul: usureaza digestia, circulatia sangvina si stimuleaza dorinta sexuala.
Ghimbirul: era folosit la prepararea bauturilor destinate sa excite simturile. In doze rezonabile este foarte sanatos. In exces, irita intestinele.
Gingko: semintele sale au efect revigorant, mai ales cand sunt prajite.
Ginseng:este un tonic ce are efect doar utilizat cu regularitate, perioade mai mari de timp.
Hreanul: pulpa sa are proprietati afrodisiace. Excesul are acelasi efect ca la ghimbir.
Leusteanul: radacina sa este folosita la prepararea unei infuzii care, se spune, inmoaie si cea mai aspra femeie.
Macul: este un relaxant si stimulent sexual, mancat sau fumat ca opiu.
Mustarul: stimuleaza activitatea glandelor sexuale.
Mustarul negru: este un bun stimulant. Despre semintele sale macinate se spune ca maresc virilitatea, de aceea calugarilor le este interzisa consumarea lor.
Nuca de cocos: miezul si laptele de cocos sunt buni revigoranti si dau rezultate bune mai ales in combinatie cu miere.
Nuca de cola: este un stimulent puternic, mai ales da ca nucile proaspete sunt mestecate sau daca este ingerat un extract concentrat.
Nucsoara: are doar efect slab asupra femeilor, dar este cel mai bun prieten al barbatilor.
Oregano: infuzia de oregano este un remarcabil agent excitant.
Patrunjelul: radacina sa este bogata in apitol, care are efect stimulant si psihotronic. Era folosit de vrajitoare la prepararea de potiuni care mareau energia erotica.

Piperul: este un bun stimulant, contine alcaloizi care au ca efect iritarea mucoaselor ceea ce duce, in anumite conditii, la stimulare sexuala.
Piperul de Cayenne: are un continut mare de vitamina C. Este un agent de excitatie si de stimulare a circulatiei sangvine. Ardeii iuti mici, atat cei rosii cat si cei verzi au aceeasi proprietate.
Piperul de Cubeba: contine substante care imbunatatesc performanta sexuala.
Rozmarinul: contine uleiuri esentiale cu efect psihotropic si are efect puternic ingerat ca aliment sau absorbit prin piele, in apa de baie.

Scortisoara: este un stimulent cand este folosta in mancaruri; cand este incorporata in uleiuri, masajul zonelor genitale stimuleaza erectia.
Sofranul: are proprietatea de a stimula zonele erogene.
Sofranasul: este un stimulent mediu. Uleiul sau este folosit prepararea filtrelor de dragoste ale indienilor americani si la masajul erotic. Este contraindicata consumarea a mai mult de 100 mg de ulei, caci pot aparea efecte secundare nedorite.
Sparanghelul: este un diuretic ce stimuleaza activitatea rinichilor.
Telina: contine vitaminele A, C, B si o multime de vitamine. Este un tonifiant al muschilor si imbunatateste circulatia sangelui. Reduce de asemenea nivelul de colesterol si actioneaza impotriva imbatranirii arterelor. Romanii au dedicat telina zeului Pluto, zeu al sexului si al iadului.
Usturoiul: este un tonic cunoscut din cele mai vechi timpuri. Egiptenii si romanii il foloseau ca afrodisiac, preparant o bautura din usturoi presat, la care adaugau coriandru.
Vanilia: combate astenia sexuala si actioneaza asupra sistemului nervos central. Aroma sa stimuleaza apetitul sexual.
Pelinul: este una dintre cele mai vechi plante medicinale, dedicata zeitei Artemis, folosita adesea in elixirele de dragoste vechilor greci. In secolul XIX, absintul, un lichior pe baza de pelin, era folosit de tigani pentru inspiratie artistica si erotica. Frunzele sale uscate pot fi fumate in loc de marijuana. Planta contine substante cu efect afrodisiac, dar este, in acelasi timp, si toxica.

BUCATARIA MAROCANA – Lectii de Bucatarie

Chief Cooker LoKo — Sat, 07 Mar 2009 21:01:44 +0000

Situat pe coasta de nord-vest a Africii, Marocul este una dintre cele trei tari care formeaza maghrebul (vestul indepartat), celelalte doua fiind Algeria si Tunisia. Oceanul Atlantic este la vest, Mediterana la nord si teribila Sahara la sud. O serie de culmi muntoase serpuiesc prin centrul tarii, incepand cu Muntii Rif, in nord, si continuand cu muntii Atlas care aproape impart tara in jumatate, pe verticala. Regiunile mutoase sunt populate de berberi care reprezinta 80% din populatia marocana. Berberii nu sunt arabi, dar sunt islamici.

Scurt istoric

Fenicienii au fost primii care au infiintat o serie de porturi comerciale de-a lungul coastelor marocane, in urma cu circa 3000 de ani. Romanii au stapanit o perioada aceste teritorii, iar cucerirea araba, in sec. VII, a adus Islamul popoarelor din Maroc. In cele din urma, arabii au plecat, dar traditiile islamice au ramas. Orasul Fez, prima capitala regala a tarii, a fost fondat in 799 si a devenit rapid centrul cultural, economic si politic al tarii. O succesiune de dinastii tribale au condus Marocul, culminand cu Alauitii, sultani arabi care au luat puterea in 1668 si o detin inca si astazi.
Europenii s-au luptat pentru controlul Marocului, francezii reusind sa detina o pozitie dominanta. Tratatul de la Fez, din 1912 declara Marocul ca fiind protectorat francez si spaniol. Marocul si-a castigat independenta abia in 1956, sultanul declarandu-se rege sub numele de Mohamed al V-lea. Fiul sau, Hasan al II-lea, a devenit rege in 1961.
Astazi, aceasta tara bogata, cu aproape 25.000.000 de locuitori este puternic implicata in agricultura, turism si minerit. Influentele spaniole, arabe, evreiesti si franceze, combinate cu fondul berber dau originalitate culturii marocane. Bucataria este una dintre importantele coordonate culturale ale acestei tari.

Mancarea marocana

Bucataria Marocului este socotita, pe drept cuvant, una dintre cele mai bune din lume. Putine sunt locurile unde mancarea este preparata cu atata grija si prezentata atat de artistic, atat de delicat servita si atat de gustoasa.
Mancarea marocana se inscrie in doua mari categorii. Prima, destinata oaspetilor importanti, este opera maestrilor bucatari. Nici o femeie nu este prezenta. Barbatii sunt asezati pe saltele sau perne, langa mesele joase. Apa parfumata, in vase de argint, este adusa pentru ca oaspetii sa-si clateasca trei degete de la mana dreapta. Gazda bate din palme iar festinul incepe. Masa este socotita un festin al zeilor si incepe cu Bismillah – binecuvantarea lui Allah.Un fel dupa altul – fiecare delicatesa este servita pana cand oaspetii sunt complet satui. Vasele de argint sunt din nou umplute cu apa calda si sunt prezentate pentru curatatul mainilor si buzelor.

A doua categorie este ce a mancarurilor gatite cu multa grija si dragoste de gospodine (Dada), acasa. Ele petrec ore alaturi de vasele de pamant smaltuite, de cele de bronz si de kanoun, cuptorul de pamant mobil. Bucatariile sunt austere, iar sursa de caldura este carbunele. De asemenea, nu exista scaune. Un covor impaturit serveste drept scaun.

Aromele de coriandru, chimen, sofran, maghiran si ceapa se amesteca cu cel de ulei de masline, menta si trandafiri. Mancarea marocana profita mult de pe urma resurselor naturale ale unei tari in care mancarea este aproape un ritual. Bucatarii din cele patru orase regale (Fez, Meknes, Marrakech si Rabat) au rafinat traditiile culinare ca sa creeze baza a ceea ce astazi este cunoscuta ca bucatarie marocana.

Masa de pranz este masa principala, cu exceptia perioadei Ramadanului. Pranzul incepe de obicei cu o serie de salate calde si reci, urmate de o tagina sau tocana. Apoi, este randul celei mai satioase mancaruri, adesea preparata din carne de miel sau pui, urmata de cuscus cu legume. O ceasca fierbinte de ceai dulce de menta incununeaza pranzul. Cel mai adesea, marocanii mananca folosind ca „ustensila” primele trei degete ale mainii drepte.

Puternica influenta araba prezenta mai ales in doua dintre orasele regale, Fez si Marrakech, au contribuit din plain la formarea bucatariei marocane, asa cum au facut-o si traditiile spaniolesti din Tetuan sau cele evreiesti din Essaouira. Aspecte ale acestor influente sunt prezente in cele mai populare mancaruri marocane: cuscus, bisteeya (o placinta cu trei straturi, condimentata si dulce, invelita in foi de placinta), mechoui (miel fript), djej emshmel (pui la cuptor) gatit cu masline si lamaie.

In timp ce condimentele au fost importate in Maroc de mii de ani, multe alte ingrediente provin din resursele naturale: menta si masline din Meknes, portocale si malai din Fez, pere din Casablanca, rodii, migdale, curmale, nuci, castane, miere, orz, cirese, pepene, peste si fructe de mare din abundenta, ulei de argan, carne de miel si de pui.
Marocanii sunt unanimi in a spune ca cele mai bune mancaruri se gasesc nu in restaurant, ci acasa. In aceasta tara traditionala, femeile sunt cele care gatesc.

Cum este servita o masa in Maroc

Nu rareori o gazda marocana depune eforturi timp de o saptamana intreaga pentru a prepara o masa cat mai deosebita invitatilor sai. Masa poate consta in mai mult de 50 de feluri.
De obicei, o masa incepe cu Bstilla (rulouri de aluat subtire ca hartia umplute cu carne de pui si legume, intr-un amestec dulce-iute), urmata de tipicele bulete sau kebab, preparate cu carne de vita sau miel.

Urmeaza apoi tajinele, pui sau miel cu legume si condimente, intr-o tocana picanta, fierte impreuna timp de mai multe ore, servite cu o lipie numita khubz (sau khobez).

In Maroc, ca in majoritatea tarilor arabe, painea se prepara acasa. Painea marocanilor se prepara din faina semolina fara grasime sau lapte. O invocare a lui Allah este facuta inainte ca gospodina sa inceapa framantatul painii. Cand painea a fost modelata corect, fiecare familie isi pune sigiliul pe ea inainte de a trimite copiii la brutaria comuna.

Dupa tajine, se serveste, ca fel separat, a batinjaan – salata de vinete sau de rosii tocate.

Urmeaza apoi cuscusul, mancarea nationala marocana, preparata din semolina, gatit la perfectiune, fiecare bob separat de celelalte.

Masa este completata cu felii de pepene, patiserie cu miere si migdale, ca baclacalele din Orientul Mijlociu, si, in final, ceai de menta.

Ingrediente principale

Bucataria marocana foloseste din plin condimentele, lucru natural daca ne amintim ca se afla pe milenarul drum al comertului cu mirodenii, ce lega India de Arabia si Africa de Nord. Condimentele sunt folosite ca sa potenteze gustul celorlalte ingrediente, nu ca sa-l acopere.
Cele mai utilizate condimente sunt:
Scortisoara: bisteeya, cuscus si multe dintre deserturi.
Chimen: este unul dintre condimentele favorite ale bucatariei marocane si se gaseste in aproape toate mancarurile cu carne de vita, miel sau pui.
Curcuma: supa harira, importanta caci este masa de sera din timpul Ramadanului.
Ghimbir: in majoritatea tajinelor
Piper de Cayenne: in mancarurile gatite insudul Marocului.
Paprika: de obivei in mancarurile preparate cu rosii si in tajinele de legume.
Anason: paine si prajituri.
Susan: paine, deserturi, ornament pentru mancarurile preparate cu sofran.
Piper negru: in aproape toate felurile de mancare, cu exceptia deserturilor.
Condimente folosite mai putin frecvent in bucataria marocana sunt: ienibahar, cuisoare, seminte de coriandru, lemn dulce. Ras el hanout (vezi MIX-URI de condimente) este un amestec traditional marocan utilizat pe scara larga.

Verdeturile aromate sunt de asemenea foarte prezente:
Patrunjel: in special in tajine.
Coriandru: in tajine.
Maghiran: in mancarurile cu carne, dar mai ales la prepararea ceaiurilor.
Menta: ceaiuri
Busuioc: in mancarurile cu carne de pui.
Ape parfumate de flori de portocal si de trandafiri: prajituri, tajine si salate.

Alte ingrediente populare sunt:
Ceapa: in special cea alba, spaniola.
Usturoiul: in majoritatea mancarurilor.
Lamai: mai ales lamaile murate.
Oua: un element extrem de popular, prezent ca ingredient si ca element ornamental.
Miere: in mancarurile glazurate, deserturi, umpluturi pe baza de carne de pui si tajine.
Cuscus: prezente peste tot.
Naut: hummus si in multe alte preparate.
Paine: usoara pitta si mai greoaia paine arabeasca sunt atot prezente si foarte functionale, marocanii mancand adesea cu mainile.
Masline: foarte populare, ca in orice tara mediteraneana.

PASTA DE CREVETI – Lectii de Bucatarie

Chief Cooker LoKo — Sun, 18 Jan 2009 08:47:47 +0000

Ca si in cazul sosului de peste, bucataria thailandeza nu ar fi ceea ce este fara gkabpi, pasta de creveti fermentata, densa, de culoare bruna, cu miros intens si iute, pe care marea majoritate a europenilor, neacomodati, il vor gasi prea puternic, chiar respingator.

Daca credeti ca in nici un caz nu veti pune gura pe aceasta chestie mirositoare, e cazul sa va ganditi mai bine. Aproape toate delicioasele curry-uri thailandeze au pasta de creveti ca ingredient de baza. Acest ingredient este capabil sa se combine excelent cu aromele robuste de ardei iute, usturoi, condimente mirositoare, radacini picante si ierburi aromate pentru a forma un delicios intreg. Multe supe picante, salate, sosuri si stir-fry-uri nu ar mai fi aceleasi fara pasta de creveti.

In bucataria rurala thailandeza, rareori o masa este completa fara “nahm prik” (un sos picant pentru legume si peste) in care pasta de creveti este ingredient esential. Cand una dintre frumoasele fete thailandeze a castigat titlul de Miss Univers si a fost intrebata care este mancarea ei preferata, raspunsul a venit fara ezitare: “nahm prik bplah too”, care denumeste o combinatie de sos nahm prik, macrou si legume.

Ca si sosul de peste, pasta de creveti este bogata in proteine, vitamina B, calciu si iod. La fel ca si in cazul sosului de peste, nu toate tipurile de pasta de creveti au aceeasi calitate, culoare, gust si aroma. Desi cele mai multe tipuri sunt destul de mirositoare, amintind de crevetii aflati in putrefactie, cele de calitate superioare au o aroma placuta, desi puternica. Cele mai bune marci sunt “Pantainorasingh” si “Tra Chang”. Ambele au o aroma de afumat si in combinatie cu alte ingrediente thailandeze robuste, le adauga o delicioasa aroma de crevete.

Spre deosebire de sosul de peste, pasta de creveti este preparata in special de familiile de pescari din satele situate de-a lungul coastelor, apoi vandute distribuitorilor sau intermediarilor care o ambaleaza si isi pun marca pe ea. Datorita faptului ca fiecare zona are propriul mod de a prepara pasta de creveti, produsele colectate de la familii si sate situate in aceeasi regiune au calitati similare. De aceea pasta de creveti este cunoscuta dupa provincia sau satul din care provine.
Procesul de preparare este in principiu acesta: vasele de pescuit pleaca in larg dis de dimineata si se intorc seara cu captura lor, un minuscul crevete, numit “keuy”, mai mic chiar decat o musca. La sosirea barcilor satul adormit se trezeste brusc, crevetii sunt descarcati, spalati, intinsi sa se usuce inainte de a fi sarati (cam 1 cana de sare marina la 1 kg de creveti), apoi introdusi, peste noapte, in vase mari de pamant.

A doua zi, crevetii sunt raspanditi pe foi mari de plastic, pe pamant, ca sa se usuce in bataia soarelui tropical. Seara, sunt adunati si transferati din nou in vasele de pamant, peste noapte, pentru a fi intinsi din nou la soare, a doua zi dimineata. La fel se intampla si in urmatoarele 3-4 zile, pana ce crevetii se dezintegreaza si se usuca schimbandu-si culoarea din roz in rosu maroniu. Cand crevetii s etrensforma intr-o pasta densa, gkapbi este gata si se inmagazineaza in vasele de pamant, pana ce distribuitorii vin sa-l colecteze. Pasta de creveti adunata de la toate familiile satului este stocata in tuburi enorme, de plastic colorat, fiecare cantarind cateva sute de kilograme cand este umplut. Daca este uscata corespunzator, pasta de creveti poate reziata cateva luni fara a fi pastrata la rece.

Pentru a prepara gkapi din creveti de dimensiuni mari, acestia sunt lasati sa fermenteze cateva zile in vase mari de pamant, ca sa li se inmoaie cochiliile inainte de a fi pusi sa se usuce la soare. Uscarea cere mai mult timp, numarul de zile necesar depinzand de dimensiunile crevetilor. In timpul uscarii, crevetii partial descompusi sunt periodic trecuti printr-un macinator, apoi trecuti din nou la uscare pana ce se transforma intr-o pasta de culoare bruna. Producatorul pastreaza diferitele calitati preparate din diferite feluri de creveti in tubuti separate, colorate dupa un cod bine stabilit. Chiar daca am fi inconjurati de tone de pasta de creveti, am fi uimiti sa constatam ca aproape ca mirosul nu se simte de loc, doar daca ne apropiem nasul de pasta.

In mod similar bucatariei thailandeze, pasta de creveti este folosita si in alte bucatarii din sud-estul Asiei si in cea chineza. Pasta preparata poate varia ca textura (de la foarte umeda la blocuri comprimate) si culoare (de la verde-roz la brun inchis).

CUM SE FIERBE PORUMBUL IN ABURI – Demonstratii pentru incepatori

Chief Cooker LoKo — Fri, 09 Jan 2009 21:15:56 +0000

Fiertul in aburi al porumbului este un lucru usor de facut, daca ai la indemana ustensilele necesare. Se utilizeaza un steamer special, sau se improvizeaza unul. Un steamer este format din doua vase: o oala in care se fierbe apa si o sita (sau cos) prevazuta cu un capac. Aceasta se asaza deasupra oalei, astfel ca aburul apei clocotite sa ajunga in sita unde este retinut de capac, permitand astfel prepararea alimentelor continute de sita. Atentie, oala trebuie sa fie indeajuns de adanca astfel ca apa clocotota sa nu vina in contact cu sita.

Se iau doi coceni de porumb.

Se desfac foile, se trag catre capatul inferior al coceanului si se indeparteaza.

Se clateste porumbul sub jet de apa rece si se curata cat mai bine.

Se pregateste vasul in care se va fierbe apa (pentru producerea aburului).

Se asaza porumbul in sita (sau cosul) steamerului.

Se asaza sita (sau cosul) peste recipientul in care clocoteste apa.

Se acopera sita (sau cosul) cu un capac inalt, astfel incat aburul rezultat sa se acumuleze sub capac.

Se gateste porumbul 10-15 minute, acoperit cu capac. Se scoate apoi capacul.

Se ia porumbul folosind clestele de bucatarie (este foarte fierbinte!).

Se pregateste porumbul, dupa gust (sare, unt, piper etc.).

O metoda este de a freca usor porumbul fierbinte de bucata de unt.

Se presara apoi sare si piper peste porumb.

DEEP FRY – Lectii de Bucatarie

Chief Cooker LoKo — Fri, 19 Dec 2008 17:18:39 +0000

Este o metoda in care mancarea (carne in special, dar si legume) este imersata in ulei sau grasime fierbinte. Din cauza temperaturilor ridicate care se dezvolta si a vitezei mari cu care se transfera caldura, metoda este foarte rapida. Nu se utilizeaza apa astfel ca deep-fry este socotita o metoda de gatit care usuca alimentele.

Daca este facut corect, deep-fry nu adauga grasime mancarii. Uleiul fierbinte incinge apa din alimente si o transforma in aburi. Atata timp cat uleiul este indeajuns de fierbinte iar mancarea nu este imersata in ulei prea mult timp, penetrarea acestuia se limiteaza doar la stratul de la suprafata si nu ajunge in interiorul ei.
Daca alimentele stau imersate in ulei prea mult, apa se pierde cu totul iar uleiul penetreaza spre interior. Daca uleiul nu este prea fierbinte, va dura mai mult pana ce suprafata alimentului se rumeneste, permitand astfel interiorului sau sa se deshidrateze si sa permite penetrarea uleiului. Temperatura corecta de prajire depinde de grosimea si de tipul alimentului, dar in cele mai multe cazuri, este undeva intre 175-190°C.

Unele alimente prajite astfel sunt invelite in faina sau aluat inainte de prajire. Efectul acestui strat exterior este ca alimentul devine crocant si rumenit la suprafata, in timp ce in interior ramane umed, fraged si bine facut. Unele alimente, cum ar fi cartofii sau carnea de pui (cu piele) au o coaja naturala si nu necesita invelirea in faina, pesmet etc.
De obicei, dupa prajire, alimentele se scurg de excesul de ulei pe prosoape de hartie sau in strecuratori.

Ustensilele folosite sunt simple. Cel mai uzitat este un vas (oala, cratita) de aluminiu, fonta, teflon, adanc cat sa poata contine alimentul care se gateste si uleiul; acesta trebuie sa acopere alimentul pentru ca prajirea sa fie uniforma si eficienta.
Si mai bine este sa se foloseasca friteuze, vasa adanci dotate cu site care sa permita, cu usurinta, scoaterea alimentului si scurgerea uleiului.